De ceva timp tot incerc sa cumpar bilete de avion Bilete de avion catre
Brussels. Problema apare din faptul ca majoritatea agentiilor care
ar
trebui sa ofere astfel de produse nu imi ofera solutii competitive din
punct de vedere al costurilor sau preturile nu sunt actualizate pe site,
astfel
incat trimit o comanda crezand ca voi putea achizitiona
produsul cu un anumit pret, insa in realitate pretul este altul - ceea
ce imi creeaza tot felul
de probleme.
In cele din urma am reusit sa identific o solutie, cumparand bilete de avion brussels de la Aerotravel (printr-un formular online foarte bine pus la punct).
Pretul a fost exact la fel ca cel afisat in website,mi-a fost oferita posibilitatea de a efectua o plata online (ceea ce
am si facut) si am primit instant
confirmarea zborului. Pretul a fost excelent si sper sa am parte de o vacanta placuta la Bruxelles.
KILL BIGOTRY! ... in Our Society and in Ourselves
Personal bigotry is not just a guy in a white robe, it is a very contagious disease. Symptoms range from bed-ridden, to pneumonia, to flu, to the sniffles. Almost all of us have had a cough or hiccup at some point. Societal bigotry only flourishes due to passive indifference of good people. Fighting bigotry means: cleansing ourselves; caring for friends; and challenging institutionally biased policies in our schools, prisons, mainstream media, and all those who help perpetuate its existence.
luni, 12 noiembrie 2012
miercuri, 29 iunie 2011
Petreceri copii
Spiridusii cei buni au decis sa faca multe petreceri pentru copii. S-au gandit ba chiar, sa ii aduca si pe prietenii lor magici : zanele, unicornii, cavalerii cei curajosi si multe alte personaje de basm.
Decorul este creat cu grija de catre mainile dibace ale acestora, si apoi la sfarsit sunt stropite cu veselie si praf magic chiar de pe aripile zanelor.
Unicornii, ajutati de bravii cavalerii au imbogatit mesele cu multe bunatati pregatite special pentru a petrece alaturi de copii.
Cand privesti soarele, acesta pare a fi o floare de purpura ce varsa lumina din portirul catre copii ce petrec impreuna cu minunatele personaje de poveste alese cu grija.
Insa, din acest loc fermecat, lipsesc cei mai importanti oaspeti , copii!
Decorul este creat cu grija de catre mainile dibace ale acestora, si apoi la sfarsit sunt stropite cu veselie si praf magic chiar de pe aripile zanelor.
Unicornii, ajutati de bravii cavalerii au imbogatit mesele cu multe bunatati pregatite special pentru a petrece alaturi de copii.
Cand privesti soarele, acesta pare a fi o floare de purpura ce varsa lumina din portirul catre copii ce petrec impreuna cu minunatele personaje de poveste alese cu grija.
Insa, din acest loc fermecat, lipsesc cei mai importanti oaspeti , copii!
marți, 19 aprilie 2011
Traduceri legalizate autorizate
Joseph Aarons, cînd deodată am auzit o bătaie frenetică în uşă şi, spre stupefacţia mea, şi-a făeut apariţia domnişoara Durrant, cu faţa albă ca varul şi ochii înlăcrimaţi.
— Vă rog din suflet să mă iertati... dar... dar s-a întîmpîat ceva îngrozitor. Spuneati că sînteti detectiv ! i se adresă lui Poirot.
— Ce s-a întîmplat, mademoiselle ?
— Mi-am deschis valiza. Miniaturile se aflau într-o casetă din piele de crocodil... in-cuiată, bineînteles. Iar acum, priviţi !
Şi ne întinse o casetă pătrată. Capacul atîrna desfăcut. Poirot o luă în traduceri legalizate mînă. Fusese fortată ; probabil de cineva cu o putere deo-sebită. Urmele erau vizibile. Poirot o exa-mină şi dădu din cap.
— Şi miniaturile ? o întrebă, deşi amîndoi ştiam foarte bine răspunsul.
— Au dispărut. Le-a furat cineva. Vai ! Ce mă fac ?
— Nu vă alarmati, i-am spus. Prietenul meu estc Hercule Poirot. Trebuie să fi auzit de el. Dacă e cineva care să vă aducă înapoi miniaturile, atunci el este acela.
— Monsieur Poirot ! Marele monsieur Poirot !
Poirot era destul de orgolios ca să fie fla-tat de tonul de veneratie :
— Da, copila mea. Sînt chiar eu. Şi te poţi încrede traduceri autorizate în mine fără nici o retinere. Voi face tot ce-mi stă în putintă. Dar... mi-e foarte teamă că... e prea tîrziu. Spune-mi, şi încuietoarea de la valiză a fost forţată ?
Ea clătină din cap.
— Dă-mi voie, te rog, să o examinez ! Ne-am dus împreună în camera ei şi Poirot a cercetat valiza cu multă atenţie. Evi-dent, fusese deschisă cu o cheie.
— Ceea ce nu e deloc greu. Toate încuietorile valizelor sînt făcute cam după acelaşi calâpod. Eh bien, va trebui să chemăm poliţia şi să luăm legătura şi cu domnul Baker Wood cît mai curînd posibil. Mă voi ocupa eu însumi de toate acestea.
Am plecat cu el şi 1-am traduceri legalizate întrebat ce a vrut să spună cînd a afirmat că era deja prea tîr-ziu.
— Mon cher, am declarat azi că eu sînt exact opusul scamatorului... Că eu fac să reapară lucrurile dispărute... Dar numai dacă cineva a fost cu mine în acea perioadă. Tot nu întelegi ? O să întelegi imediat.
Intră într-o cabină telefonică. Cinci minute mai tîrziu ieşi cu o mină foarte gravă.
— E aşa cum mi-am închipuit. O doamnă 1-a căutat pe domnul Wood cu miniaturile
— Vă rog din suflet să mă iertati... dar... dar s-a întîmpîat ceva îngrozitor. Spuneati că sînteti detectiv ! i se adresă lui Poirot.
— Ce s-a întîmplat, mademoiselle ?
— Mi-am deschis valiza. Miniaturile se aflau într-o casetă din piele de crocodil... in-cuiată, bineînteles. Iar acum, priviţi !
Şi ne întinse o casetă pătrată. Capacul atîrna desfăcut. Poirot o luă în traduceri legalizate mînă. Fusese fortată ; probabil de cineva cu o putere deo-sebită. Urmele erau vizibile. Poirot o exa-mină şi dădu din cap.
— Şi miniaturile ? o întrebă, deşi amîndoi ştiam foarte bine răspunsul.
— Au dispărut. Le-a furat cineva. Vai ! Ce mă fac ?
— Nu vă alarmati, i-am spus. Prietenul meu estc Hercule Poirot. Trebuie să fi auzit de el. Dacă e cineva care să vă aducă înapoi miniaturile, atunci el este acela.
— Monsieur Poirot ! Marele monsieur Poirot !
Poirot era destul de orgolios ca să fie fla-tat de tonul de veneratie :
— Da, copila mea. Sînt chiar eu. Şi te poţi încrede traduceri autorizate în mine fără nici o retinere. Voi face tot ce-mi stă în putintă. Dar... mi-e foarte teamă că... e prea tîrziu. Spune-mi, şi încuietoarea de la valiză a fost forţată ?
Ea clătină din cap.
— Dă-mi voie, te rog, să o examinez ! Ne-am dus împreună în camera ei şi Poirot a cercetat valiza cu multă atenţie. Evi-dent, fusese deschisă cu o cheie.
— Ceea ce nu e deloc greu. Toate încuietorile valizelor sînt făcute cam după acelaşi calâpod. Eh bien, va trebui să chemăm poliţia şi să luăm legătura şi cu domnul Baker Wood cît mai curînd posibil. Mă voi ocupa eu însumi de toate acestea.
Am plecat cu el şi 1-am traduceri legalizate întrebat ce a vrut să spună cînd a afirmat că era deja prea tîr-ziu.
— Mon cher, am declarat azi că eu sînt exact opusul scamatorului... Că eu fac să reapară lucrurile dispărute... Dar numai dacă cineva a fost cu mine în acea perioadă. Tot nu întelegi ? O să întelegi imediat.
Intră într-o cabină telefonică. Cinci minute mai tîrziu ieşi cu o mină foarte gravă.
— E aşa cum mi-am închipuit. O doamnă 1-a căutat pe domnul Wood cu miniaturile
Etichete:
caseta,
cheie,
copac,
grav,
miniatura,
patrat,
traduceri,
traduceri araba,
traduceri autorizate,
traduceri legalizate,
traduceri rusa,
veneratie,
wood
Foraje puturi apa
Ceea ce-mi spui acum, mon ami, e o imbecilitate. Oricine îşi cunoaşte meseria sigur că pare ,.de treabă". Micuţa spunea că va avea mai multă grijă cînd se va vedea cu cele cinci sute c.e lire în poşetă. Dar ea are deja cu ea cele cinci sute.
— în miniaturi.
— Exact. în miniaturi. Şi nu e prea mare
diferenţă între una şi alta, mon ami.
— Dar nu ştie nimeni de ele în afarâ de noi.
— Şi ospătarul, şi cei de la foraje puturi masa de alâ-turi. Şi. nu încape îndoială, cîteva persoane din Ebermouth. Mademoiselle Durrant. este încîntătoare. dar. dacă aş fi eu în locul lai mademoiseile Elizabeth Penn, în primul rînd i-aş da asistentei mele o lecţie de bun simţ. Făcu o pauză, apoi rejuă pe alt ton : Ştii ceva, mon ami ? Ar fi cel mai uşor lucru din lume sâ iei o valiză din acele autobuze cu ca-pota deschisă în timp ce noi stăm la masă.
— Ei. hai. Poirot, ce dracu ! Nu se poate să nu vadă cineva !
— Şi. mă rog. ce să vadă ? Pe cineva carc îşi ia propria valiză. Treaba poate fi făcutâ în văzul lumii, fără ca nimănui să nu-i treacă prin cap să intervină.
— Vrei să spui... adică vrei să insinuezi că... Dar tînărul acela în costum maro... nu era valiza lui ?
Poirot se încruntă.
— Aşa se pare. Oricum, mi se pare curios că nu a făcut-o mai înainte, cînd s-a oprit autocarul. Ai observat că nici nu a mîncat 'aici ?
— Dacă domnişoara Durrant nu ar fi stat cu faţa la geam nu 1-ar fi văzut, am rostit eu rar.
— Şi de vreme ce era propria lui valiză, tot nu a contat, zise Poirot. Âşa că să nu ne mai gîndim la asta, mon ami.
Cu toate acestea, după ce am început să gonim cu viteză pe şosea, Poirot a găsit un prilej să-i mai ţină lui Mary o predică despre pericolul de a fi indiscret, iar ea îi acceptă foraje spusele destul de spăşită, dar cu aerul- că totul era doar o glumă.
Am ajuns la Charlock Bay pe la ora patru şi foraje am fost destul de norocoşi să găsim camere la hotelul „Ancora" — un han de modă ve-che, dar încîntător, care dădea într-una din străzile laterale.
Poirot tocmai îşi despachetase cîteva lu-cruri folositoare şi îşi pomăda mustaţa cu cosmeticale înainte de a ieşi să-i facă o vizită
— în miniaturi.
— Exact. în miniaturi. Şi nu e prea mare
diferenţă între una şi alta, mon ami.
— Dar nu ştie nimeni de ele în afarâ de noi.
— Şi ospătarul, şi cei de la foraje puturi masa de alâ-turi. Şi. nu încape îndoială, cîteva persoane din Ebermouth. Mademoiselle Durrant. este încîntătoare. dar. dacă aş fi eu în locul lai mademoiseile Elizabeth Penn, în primul rînd i-aş da asistentei mele o lecţie de bun simţ. Făcu o pauză, apoi rejuă pe alt ton : Ştii ceva, mon ami ? Ar fi cel mai uşor lucru din lume sâ iei o valiză din acele autobuze cu ca-pota deschisă în timp ce noi stăm la masă.
— Ei. hai. Poirot, ce dracu ! Nu se poate să nu vadă cineva !
— Şi. mă rog. ce să vadă ? Pe cineva carc îşi ia propria valiză. Treaba poate fi făcutâ în văzul lumii, fără ca nimănui să nu-i treacă prin cap să intervină.
— Vrei să spui... adică vrei să insinuezi că... Dar tînărul acela în costum maro... nu era valiza lui ?
Poirot se încruntă.
— Aşa se pare. Oricum, mi se pare curios că nu a făcut-o mai înainte, cînd s-a oprit autocarul. Ai observat că nici nu a mîncat 'aici ?
— Dacă domnişoara Durrant nu ar fi stat cu faţa la geam nu 1-ar fi văzut, am rostit eu rar.
— Şi de vreme ce era propria lui valiză, tot nu a contat, zise Poirot. Âşa că să nu ne mai gîndim la asta, mon ami.
Cu toate acestea, după ce am început să gonim cu viteză pe şosea, Poirot a găsit un prilej să-i mai ţină lui Mary o predică despre pericolul de a fi indiscret, iar ea îi acceptă foraje spusele destul de spăşită, dar cu aerul- că totul era doar o glumă.
Am ajuns la Charlock Bay pe la ora patru şi foraje am fost destul de norocoşi să găsim camere la hotelul „Ancora" — un han de modă ve-che, dar încîntător, care dădea într-una din străzile laterale.
Poirot tocmai îşi despachetase cîteva lu-cruri folositoare şi îşi pomăda mustaţa cu cosmeticale înainte de a ieşi să-i facă o vizită
Etichete:
foraje,
foraje puturi,
foraje puturi apa,
golani,
mustata,
nimeni,
noi,
noroc,
precedents,
sigur,
strazi,
traducere,
traduceri germana,
traduceri italiana,
traduceri rusa
Traduceri araba autorizate legalizate
Spuneam că la întoarcere mă voi păzi de „răufăcători", cum le spuneţi dumneavoastră. Presupun că domnul Wood plăteşte totdeauna în bani gheaţă. Cu cinci traduceri autorizate araba sute de lire la mine am toate şansele să intru în atenţia vreunui râufâcător.
Rîse, dar Poirot din nou nu răspunse. In schimb, o întrebă la ce hotel îşi propusese să stea în Charlock Bay.
— Hotelul ..Ancora". E mic şi ieftin, dar foarte bun.
— Aşa deci ! spuse Poirot. Hotelul ,.An-cora". Exact undc şi-a pus în gînd şi Hastings să stăm. Foarte ciudat !
Imi făcu cu ochiul.
— Staţi mult la Charlock Bay ? întrebă Mary.
— Doar o r.oapte. Am nişte afaceri acolo. Probabil că traduceri araba nu ghiciţi, mademoiselle, care cste profesiunca mea, eh ?
Am urmărit-o pe Mary cum trecea în re-vistă clteva posibilităţi, numai pentru a le respingc — dintr-un sentiment de prudenlă, presupun. în ccîe din urmă se hazardă să su-^ereze că Poirot cra scamator. La care el se afătă nespus de amuzat.
— Ah ! Ce mai idee ! Credeţi că scot iepuri din joben ? Nu, mademoiselle. Eu sînt exact opusul unui scamator. Scamatorul face traduceri legalizate araba obiectele să dispară. Eu fac să reapară obiec-tele care au dispărut. Se înclină într-o pozi-ţie cît se poate de dramatică, spre a imprima cuvintelor un efect mai convingător. E un se-cret, mademoiselle, dar dumneavoastră vi-1 spun : sînt detectiv !
Se lăsă pe speteaza scaunului, satisfăcut de efectul spuselor lui. Mary Durrant se holba la el ca vrăjită. Dar orice conversatie ulteri-oară a fost împiedicată de claxoanele de afară, care anunţau că monştrii motorizati erau gata de plecare.
în vreme ce ieşeam împreună cu Poirot, am făcut oarecari comentarii pe seama far-mecului comesenei noastre. Poirot a fost de aceeaşi părere.
— într-adevăr, e fermecătoare. Dar şi cam prostuţă, nu ?
— Prostută ?
— Ei, hai, nu face pe ultragiatul ! O fată poate fi îrumoasă şi cu traducator araba părul roşu şi totuşi să rămînă o proastă. Ce poate fi mai prostesc decît să te destăinui unor străini, aşa cum a 'făcut ea.
— Păi, şi-o fi dat seama că sîntem de treabă.
Rîse, dar Poirot din nou nu răspunse. In schimb, o întrebă la ce hotel îşi propusese să stea în Charlock Bay.
— Hotelul ..Ancora". E mic şi ieftin, dar foarte bun.
— Aşa deci ! spuse Poirot. Hotelul ,.An-cora". Exact undc şi-a pus în gînd şi Hastings să stăm. Foarte ciudat !
Imi făcu cu ochiul.
— Staţi mult la Charlock Bay ? întrebă Mary.
— Doar o r.oapte. Am nişte afaceri acolo. Probabil că traduceri araba nu ghiciţi, mademoiselle, care cste profesiunca mea, eh ?
Am urmărit-o pe Mary cum trecea în re-vistă clteva posibilităţi, numai pentru a le respingc — dintr-un sentiment de prudenlă, presupun. în ccîe din urmă se hazardă să su-^ereze că Poirot cra scamator. La care el se afătă nespus de amuzat.
— Ah ! Ce mai idee ! Credeţi că scot iepuri din joben ? Nu, mademoiselle. Eu sînt exact opusul unui scamator. Scamatorul face traduceri legalizate araba obiectele să dispară. Eu fac să reapară obiec-tele care au dispărut. Se înclină într-o pozi-ţie cît se poate de dramatică, spre a imprima cuvintelor un efect mai convingător. E un se-cret, mademoiselle, dar dumneavoastră vi-1 spun : sînt detectiv !
Se lăsă pe speteaza scaunului, satisfăcut de efectul spuselor lui. Mary Durrant se holba la el ca vrăjită. Dar orice conversatie ulteri-oară a fost împiedicată de claxoanele de afară, care anunţau că monştrii motorizati erau gata de plecare.
în vreme ce ieşeam împreună cu Poirot, am făcut oarecari comentarii pe seama far-mecului comesenei noastre. Poirot a fost de aceeaşi părere.
— într-adevăr, e fermecătoare. Dar şi cam prostuţă, nu ?
— Prostută ?
— Ei, hai, nu face pe ultragiatul ! O fată poate fi îrumoasă şi cu traducator araba părul roşu şi totuşi să rămînă o proastă. Ce poate fi mai prostesc decît să te destăinui unor străini, aşa cum a 'făcut ea.
— Păi, şi-o fi dat seama că sîntem de treabă.
Etichete:
afaceri,
firma de contabilitate,
foraje,
hip hop,
hotel,
iepure,
prostesc,
society,
strain,
tablete,
traduceri araba,
traduceri autorizate,
traduceri rusa
Scoala soferi
Intrucît sofer ne-am arătat interesaţi, s-a apucat r-n ne explice. Un anume domn J. Baker Wood din America era un mare cunoscător şi colecţionar de miniaturi. Recent, un set foarte valoros de miniaturi apăruse pe piată, îar domnişoara Elizabeth Penn, mătuşa lui Mary, îl achiziţionase. Apoi îi scrisese dom-r.ului Wood, descriindu-i miniaturile şi ce-r'nd un anume preţ. El îi răspunsese pe loc, snunînd că este pregătit să cumpere setul dacă miniaturile erau cele soferi descrise, şi o rugă S'l trimită pe cineva cu ele ca să le poată ve-d?a la reşedinţa lui, adică la Charlock Bay. în consecinţă, domnişoara Durrant fusese ex-pediată ca reprezentant direct al mătuşii ei.
— Mă rog, sînt niste lucruşoare adorabile, ru zic nu, spuse ea. Dar nu îmi imaginez că nineva ar putea arunca atîţia bani pe ele. Cinci sute de lire scoala de soferi ! Gîndiţi-vă ! Sînt făcute de Cosway. Parcă e Cosway, nu ? Mereu mă în- curc în chestiile astea.
Poirot zimbi.
— Nu prea vă pricepeţi, mademoiselle. ch ?
— Nu am nici o pregătire, spuse Mary mdurerată. în familia mea nu a avut c;ne sâ ne înveţe despre lucrurile astea vechi. Şi sînt r.tîtea de învăţat !
Oftă. Apoi, dcodată, ochii i se măriră plini de surpriză. Era aşezată cu faţa la geam, iar acum se uita afară în curte. Aruncînd o vorbă în fugă, se ridică de la locul ei şi se repezi pe uşă. Peste cîtcva clipe se întoarse abia respi-rînd şi-şi ceru scuze.
— Iertaţi-mă că am ieşit aşa în fugă ! Dar am avut impresia că cineva mi-a luat valiza
din autobuz. Am zburat după el, dar s-a dovedit că era instructor auto valiza lui. E aproape identică cu a mea. M-am simţit atît de scoli soferi ridicolă. E ca şcînd 1-aş fi acuzat de furt.
La acest gînd o pufni rîsul. Poirot însă nu r!se.
— Ce fel do om era, mademoiselle ? Des crieţi-mi-1, vă rog.
— Avea un costum maro. Un tînăr subţi-rel cu o mustaţă abia perceptibilă.
— Aha ! făcu Poirot. Prietenul nostru de ieri, Hastings. îl cunoaşteţi pe acest om, ma-demoiselle ? L-aţi văzut mai înainte ?
— Nu, niciodată. De ce ?
— Nimic. Ciudat... Asta e tot.
Deveni din nou tăcut şi nu mai interven' în conversaţia noastră decît atunci cînd Mar> Durrant spuse ceva care îi atrase atenţia,
— Ce spuneaţi, mademoiselle ?
— Mă rog, sînt niste lucruşoare adorabile, ru zic nu, spuse ea. Dar nu îmi imaginez că nineva ar putea arunca atîţia bani pe ele. Cinci sute de lire scoala de soferi ! Gîndiţi-vă ! Sînt făcute de Cosway. Parcă e Cosway, nu ? Mereu mă în- curc în chestiile astea.
Poirot zimbi.
— Nu prea vă pricepeţi, mademoiselle. ch ?
— Nu am nici o pregătire, spuse Mary mdurerată. în familia mea nu a avut c;ne sâ ne înveţe despre lucrurile astea vechi. Şi sînt r.tîtea de învăţat !
Oftă. Apoi, dcodată, ochii i se măriră plini de surpriză. Era aşezată cu faţa la geam, iar acum se uita afară în curte. Aruncînd o vorbă în fugă, se ridică de la locul ei şi se repezi pe uşă. Peste cîtcva clipe se întoarse abia respi-rînd şi-şi ceru scuze.
— Iertaţi-mă că am ieşit aşa în fugă ! Dar am avut impresia că cineva mi-a luat valiza
din autobuz. Am zburat după el, dar s-a dovedit că era instructor auto valiza lui. E aproape identică cu a mea. M-am simţit atît de scoli soferi ridicolă. E ca şcînd 1-aş fi acuzat de furt.
La acest gînd o pufni rîsul. Poirot însă nu r!se.
— Ce fel do om era, mademoiselle ? Des crieţi-mi-1, vă rog.
— Avea un costum maro. Un tînăr subţi-rel cu o mustaţă abia perceptibilă.
— Aha ! făcu Poirot. Prietenul nostru de ieri, Hastings. îl cunoaşteţi pe acest om, ma-demoiselle ? L-aţi văzut mai înainte ?
— Nu, niciodată. De ce ?
— Nimic. Ciudat... Asta e tot.
Deveni din nou tăcut şi nu mai interven' în conversaţia noastră decît atunci cînd Mar> Durrant spuse ceva care îi atrase atenţia,
— Ce spuneaţi, mademoiselle ?
Magazin de antichitati
Care era proprietara unui foarte interesant magazin de antichităţî din Ebermouth.
Cînd îi murise tatăl, mătuşa nu se alesesj cu prea mult, aşa încît se hotărîse să folo-sească bruma de capital şi mulţimea de lu-cruri frurnoasc lăsate moştcnire pentru a se lansa in afaceri. Avusese deja succec şi deve-nise chiar celebră. Fata, Mary Durrant, ve-nise să locuiască împreună cu mătuşa sa şi eventual să înveţe „meşteşugul" comerţului cu antichităţi. în orice caz, era extrem de en-tuziasmată — slujba aceasta era net prefera-bilă uneia de guvernantă sau de însoţitoare de bătrîni.
Poirot dădea din cap interesat şi aprobator.
— Mademoiselle cu siguranţă va avea suc-ces, spuse el galant. Dar aş dori să-i dau un sfat mic. Mademoiselle, să nu vă încredeţi în oricine ! Pcste tot în lume mişună golani şi vagabonzi, poate chiar aici, alături de noi in autocar. Trebuie să fii în permanentă cu ochii în patru, suspicios !
Ea rămase cu gura căscată, iar Poirot dădu d'n cap ca un bătrîn înţelept.
— Aşa este cum vă spun. Cine ştie ? Poate chiar eu, care vă vorbesc, sînt un răufăcător de cea mai joasă speţă.
Şi clipi mai des ca oricînd sub privirile ci stupefiate.
Ne-am oprit la Monkhampton ca să luăm prînzul şi, după ce schimbă cîteva vorbe cu ospătarul, Poirot reuşi să ne aranjeze o mă-suţă de trei persoane lîngă geam. Afară, în-tr-o curte mare, erau parcate cam vreo douâ-zeci de autocare cu caroseria deschisă care veniseră din toată ţara. Restaurantul hotelu-lui era înţesat şi gălăgia era apreciabilă.
— Uneori parcă ţi se acreşte de prca
multă vacantă, am spus eu cu o grimasă.
Mary Durrant a fost de aceeaşi părere.
— Ebermouth a devenit atît de răsfătat în sezonul cstival ! Mătuşa mea spune că înainte cra altfel. Acum abia dacă te poţi strecura pc trotu'ar de atîta lume.
— Dar acest lucru nu împiedică afaceriL să prospere, mademoiselle !
— Nu şi în cazul nostru. Noi vindem dosr lucruri rare, valoroase. Nu ne înjosim noi cu kitchuri. Mătuşa mea are clienţi răspînditi prin toată Anglia. Dacă îi cer o anume ma:ă ori un scaun „stil" sau un portelan deosebit, îi scriu şi, mai devreme sau mai tîrziu, ea lc face rost de obiectul dorit*. Exact asta s-a in-tîmplat şi acum.
Cînd îi murise tatăl, mătuşa nu se alesesj cu prea mult, aşa încît se hotărîse să folo-sească bruma de capital şi mulţimea de lu-cruri frurnoasc lăsate moştcnire pentru a se lansa in afaceri. Avusese deja succec şi deve-nise chiar celebră. Fata, Mary Durrant, ve-nise să locuiască împreună cu mătuşa sa şi eventual să înveţe „meşteşugul" comerţului cu antichităţi. în orice caz, era extrem de en-tuziasmată — slujba aceasta era net prefera-bilă uneia de guvernantă sau de însoţitoare de bătrîni.
Poirot dădea din cap interesat şi aprobator.
— Mademoiselle cu siguranţă va avea suc-ces, spuse el galant. Dar aş dori să-i dau un sfat mic. Mademoiselle, să nu vă încredeţi în oricine ! Pcste tot în lume mişună golani şi vagabonzi, poate chiar aici, alături de noi in autocar. Trebuie să fii în permanentă cu ochii în patru, suspicios !
Ea rămase cu gura căscată, iar Poirot dădu d'n cap ca un bătrîn înţelept.
— Aşa este cum vă spun. Cine ştie ? Poate chiar eu, care vă vorbesc, sînt un răufăcător de cea mai joasă speţă.
Şi clipi mai des ca oricînd sub privirile ci stupefiate.
Ne-am oprit la Monkhampton ca să luăm prînzul şi, după ce schimbă cîteva vorbe cu ospătarul, Poirot reuşi să ne aranjeze o mă-suţă de trei persoane lîngă geam. Afară, în-tr-o curte mare, erau parcate cam vreo douâ-zeci de autocare cu caroseria deschisă care veniseră din toată ţara. Restaurantul hotelu-lui era înţesat şi gălăgia era apreciabilă.
— Uneori parcă ţi se acreşte de prca
multă vacantă, am spus eu cu o grimasă.
Mary Durrant a fost de aceeaşi părere.
— Ebermouth a devenit atît de răsfătat în sezonul cstival ! Mătuşa mea spune că înainte cra altfel. Acum abia dacă te poţi strecura pc trotu'ar de atîta lume.
— Dar acest lucru nu împiedică afaceriL să prospere, mademoiselle !
— Nu şi în cazul nostru. Noi vindem dosr lucruri rare, valoroase. Nu ne înjosim noi cu kitchuri. Mătuşa mea are clienţi răspînditi prin toată Anglia. Dacă îi cer o anume ma:ă ori un scaun „stil" sau un portelan deosebit, îi scriu şi, mai devreme sau mai tîrziu, ea lc face rost de obiectul dorit*. Exact asta s-a in-tîmplat şi acum.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)